duminică, 1 iulie 2012

Despre politică cu dragoste

Țara arde și baba se cheaptănă. De ce se cheaptănă baba? Pentru că țara îi permite. Sechelele perioadei de dinainte de 1989 se văd și acum. O lungă perioadă de timp aveai o singură opțiune politică. Ori îl preferai ori tăceai. Cam acestea erau opțiunile politice de dinainte de 1989.

După acestă perioada au apărut și opțiunile. Dintre toate am ales ce se putea mai prost. Am ales o propie interpretare a democrației. Ca tabloul să fie complet în toți acești ani de libertate nu am făcut decât să avem personaje preferate și nu doctrine cu care să ne identificăm. Suntem într-o stare de somnolență în care nu e nicio problemă că cineva fură atâta timp cât și ceilalți pe care nu îi simpatizez au furat.

Suntem împărțiți în două tabere cu număr variabil de ,,elemente,, ca să-l citez pe Iliescu :
-tabăra în care închizi ochii la încălcarea drepturilor de către cei pe care îi susți și sunt la puterea.
- tabăra în care strigi în gura mare că drepturile sunt încălcate de cei care sunt la putere acum.

Atât cel ce sapă pe câmp cât și cel ce stă la umbra aerului condționat într-o cameră de 200mp închide ochii când ,,greșesc,, ai lui și țipă când ,,greșesc,, ăilalți.

Nu știu cât trebuie să mai treacă până se reformează clasa politică însă am auzit o vorbă faină : dacă vine iar PSD-ul iar intră în vigoare Legea 22- fură ei furăm și noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu