marți, 3 martie 2015

Copilul meu e cel mai important! Dar...

           Unul din lucrurile pe care le-am apreciat la tatăl meu este acela că nu mi-a ţinut partea orbeşte. Dacă am greşit trebuie să plătesc. ,,Copilul meu nu face niciodată aşa ceva,, e o expresie care nu ar trebui să existe pentru nici un părinte. Faptul că întotdeauna copilul tău trebuie să pară cel mai cel cred că e o abordare greşită. Faptul că doar copilului tău i se cuvine ceva este din nou greşit.
           Duminică m-am hotărât să merg pentru prima dată cu pitica mea la Teatru de Păpuşi . Avertizat dinainte că locurile se cam ocupă şi că dacă vrei să prinzi ceva liber trebuie ajuns devreme am zis ca dacă ajung cu 30 min mai repede e suficient. Ei bine era să nu fie suficient drept dovadă mulţi părinţi cu copii lor au rămas pe afară. Când am intrat în sală am realizat şi de ce mulţi copii rămân pe afară. Teatru de Păpuşi nu e pentru copiii, e pentru părinţi ! Majoritatea copiilor sunt însoţiţi de ambii părinţi astfel se ocupă aiurea mult mai multe locuri. Nu cred că e un eveniment aşa de important pentru viaţa piticului astfel încât să fie flancat de părinţi.
            Ar trebui scoşi afară cei care ocupă locuri aiurea şi să vadă tristeţea din ochii unui copil când i se spune că nu mai sunt bilete la Albă ca Zăpada dar pot să meargă din nou în parc să se joace cu porumbeii.



foto 
           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu